M-am simtit super bine aseara..Bistro del’Arte, prieteni buni, sangria (de 3 ori in 4 zile) si o piesa de teatru, Hauplesness sau Hipocrat, fiul Pepelei, care m-a impresionat in mod deosebit. O piesa absurda despre fericire, cautata doar de filosofi, poeti si oameni nebuni se pare…Zambetul si expresia fetei ei erau atat de maniace ca desi radeam destul de des din cauza situatiilor usor comice, ne faceau sa ne intrebam in ce masura vom reusi sa ne abtinem in final de la a plange. Agentia de pariuri pe sperante…Bine, dumneavoastra va e egal, sunteti deja moarta…Si tu chiar crezi ca esti vie? Anyway, frumos. Sper sa mai ajung macar o data saptamana asta, ca doar atat mai dureaza festivalul. Si terasa de dupa ziduri, desi racoroasa a fost primitoare, iar vinul bun, cu toata starea de oboseala… Insa si acum ma gandesc la porumbul prajit pe care nu l-am mancat pana la urma :-<
Si pe drum spre casa, dupa ce am trecut de calea ferata unde a trebuit sa astept sa treaca marfarul ca sa pot traversa si aveam super senzatie freaky de ma uitam continuu in jur, caci de era sa se intample ceva, n-aveam unde sa fug (oh da, in sandalute cu toc as fi si reusit prin fuga, da nah..), era un parfum atat de intens de tei, incat il percepeam ca pe o prezenta concreta ce ma insotea. Era atat de puternica impresia incat eram convinsa ca daca ii adresez o intrebare voi primi chiar raspuns.
Si am ajuns acasa si am dormit. Si a fost noapte si a fost dimineata, ziua a cincea a inceput.