A greşi e omeneşte, a critica e româneşte
A critica şi nu numai, a distruge, a desfiinţa de-a dreptul. Fostele glorii ale buturilor naţionale, foşti selecţioneri, antrenori, autocarele antrenorilor şi, bineînţeles, Mitică l-au executat solemn pe Carlos. Mai lipsea Lobonţ, să fumeze ultima ţigară în locul condamnatului din Ghencea. Şi să-i tragă în nas fumul de graţie.
Portarul Stelei a greşit cumplit şi punct. Aşa păţesc toţi portarii, fac naveta paradis – infern de la un meci la altul. Sînt urcaţi în slăvi şi îngropaţi în cîteva minute. Prunea şi Stelea îl judecă pe portughez cu degajarea celor care nu mai pot greşi. Dar au comis-o şi ei, de atîtea ori. La meciurile mari, şi-au arătat cu prisosinţă limitele. Ca portari, n-au existat decît sub culorile naţionalei. În rest, au avut cariere călduţe. N-au strălucit nici măcar o seară, ca Duckadam. Greşelile lor sînt prăfuite, clasate, uitate şi, poate, iertate.
Nu vom şti niciodată cum ar reacţiona Prunea la un şut al lui Juninho, dar ştim că n-a reacţionat foarte bine la capul lui Andersson. Nu vom şti niciodată unde ajungea “naţionala” fără gafa lui Stelea în faţa lui Dugarry, la Euro ‘96. Sau fără golurile încasate pe nerăsuflate de la Italia, în 2001. Dar greşelile lor erau credibile, iar greşeala lui Carlos e incredibilă. Nu se aştepta nimeni ca Stelea să stea în calea lui Inzaghi. Dar de la Carlos se aşteptau minuni. În jurul meciului cu Lyon s-a ţesut firesc şi necontrolat o plasă de iluzii, pe care goalkeeper-ul roş-albastru n-a reuşit s-o apere.
Greşelile lui Stelea, Prunea şi ale altora sînt mici, iar a lui Carlos e mare cît roata carului. Pot fi greşelile comparate între ele? Da, sigur că da, cea mai gravă e întotdeauna cea mai recentă. În ceaţa amintirii, pînă şi tîmpeniile par agenţi ai destinului. Aşa a fost să fie, să ratăm sistematic măreţia.
După ce l-a legat cu frînghii de poartă şi l-a bombardat cu mingi ricoşate din zid, Vasile Iordache a spus despre Carlos că a ajuns “la 90 la sută din ceea ce trebuie să fie un portar cu pretenţii”. Carlos a crescut faţă de meciul de la Sevilla, dar nu suficient. Şi cînd va ajunge la sută la sută, tot va gafa. Pentru că aşa păţesc toţi portarii. Dar în nici un caz portughezul nu este şi nu va fi sută la sută “un gafeur”, cum s-a exprimat Emeric Jenei despre Carlos Cosmin Cosma sau cum l-o mai fi chemînd.
“Greşeală tragică a lui Kahn”, scria presa germană, după finala mondială din 2002, cînd portarul neamţ a scăpat printre degete titlul, o dată cu un balon trimis de Ronaldo. Greşeala lui Carlos nu e tragică, nici măcar patetică, e caraghioasă. De aceea ne lepădăm de ea atît de hotărît. Nu ne recunoaştem în el, în poza stupidă de la faza primului gol. Ne recunoaştem mai degrabă în personajele neputincioase decît în cele ridicole, în personajele şterse decît în cele ieşite din comun. Şi, ce-i mai rău, ne recunoaştem mai degrabă în victime decît în luptători.
“După meciul cu Sevilla, am spus că e mare portar, dar m-am înşelat” — Emeric Jenei