De vineri seara, cel mai important om din Romania este, in acte, Nicolae Vacaroiu, urmat de colegul sau de partid, Doru Ioan Taracila. Pe urmatoarele doua locuri sunt liberalii Bogdan Olteanu si Calin Popescu Tariceanu. Cei patru nu sunt insa lasati de capul lor. Istoria ultimilor ani si modul in care s-au desfasurat lucrurile anul acesta arata ca in spatele lor sunt alte patru personaje, a caror importanta este cel putin la fel de mare. Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Dan Voiculescu si Dinu Patriciu tin, de fapt, in mana, fraiele tarii.
CONDUCATORII DIN ACTE
Nicolae Vacaroiu
Actualul pesedinte interimar al Romaniei a fost primul premier de dupa ’89 care a reusit sa reziste patru ani in functie, in perioada 1992-1996.
In perioada comunista a fost angajat al Comitetului de Stat al Planificarii, institutie pe care a si condus-o din 1987.
Imediat dupa revolutie, a devenit adjunct in cadrul Ministerului Economiei Nationale, iar 1991 il prinde in functia de secretar de stat in cadrul Ministerului de Finante. A fost cercetat in dosarul Jimbolia privind incalcarea embargolui la petrol impus de ONU Iugoslaviei. Dosarul a fost ulterior inchis, Vacaroiu beneficiind la acea data de imunitate parlamentara.
A condus Banca de Investitii si Dezvoltare, banca falimentata ce a constituit subiectul unui dosar in care a fost cercetat si Sorin Ovidiu Vantu. A fost si vicepresedinte al BCR in anii 1996-1997.
Este senator din 1996, iar din anul 2000 conduce Senatul Romaniei.
Doru Ioan Taracila
Noul sef al Senatului este unul dintre cei mai vechi adepti ai presedintelui Ion Iliescu. Familia sa are o avere estimata de revista Capital la 16-18 milioane de dolari, iar influenta sa este bine cunoscuta in judetul Calarasi, al carui reprezentant este in Senat.
Este decanul Baroului Calarasi, detine 30.000 de hectare de teren arabil si, potrivit declaratiei de interese, are actiuni si parti sociale la sase firme despre care presa a relatat ca au beneficiat de contracte banoase cu statul si au o cifra totala de afaceri de peste 50 de milioane de dolari.
A intrat intr-un con de umbra in 2004, din cauza rezultatelor slabe obtinute pe plan local la alegeri. A fost acuzat ca, pe perioada guvernarii PSD, a controlat impartirea pe criterii de prietenie a banilor alocati judetului Calarasi.
Este senator din 1990 si a fost ministru de interne in perioada 1994-1996, in guvernul Vacaroiu.
Bogdan Olteanu
Tanarul presedinte al Camerei Deputatilor este membru PNL din 1991. Tatal sau a fost director general la Tehnofina SA din Bucuresti, iar bunica, Ghizela Vass, a fost o cunoscuta activista din perioada comunista. Inscrisa in PCR din 1933, Vass a devenit in 1945 membru al CC al PCR, fiind pensionata in 1982.
Olteanu a crescut intr-o casa aflata pe renumita strada Zambaccian, pe care familia sa a trebuit sa o paraseasca abia ini 2004, dupa ce fostii proprietari au redobandit-o.
Nasul sau de cununie este Calin Popescu Tariceanu, in subordinea caruia a avut si prima slujba in guvern, fiindu-i consilier in 1887, cand acesta era ministru al Industriilor.
A fost presedinte al organizatiei de tineret a PNL in perioada 1998-2000, a fost ales deputat de Bucuresti in 2004 si numit ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul. A devenit presedinte al Camerei Deputatilor in 2006 si cu voturile PRM, dupa ce Adrian Nastase a demisionat din functie.
Calin Popescu Tariceanu
Primul ministru si-a inceput cariera de dupa 1989 infiintand primul post de radio privat din Romania, Radio Contact. Se numara printre primii membri ai PNL, dar a parasit partidul in vara lui 1990, impreuna cu Horia Rusu, Dinu Patriciu si Raymond Luca, formand Partidul National Liberal – Aripa Tanara.
Mama sa a fost casatorita cu Dan Amedeo Lazarescu, vechi liberal, care a recunoscut ca a colaborat cu Securitatea.
A revenit in PNL in 1993, prin absorbtia PL’93, si a fost ministru al Indutriei si Comertului in perioada 1996-1997. Este la al patrulea mandat de deputat si a fost numit prim ministru prin prisma faptului ca devenit presedinte al PNL dupa retragerea lui Theodor Stolojan.
In vara lui 2005 a declarat ca demisioneaza, dar s-a razgandit, declansand conflictul politic cu presedintele Traian Basescu. A scos PD de la guvernare in martie 2007 si a militat in interiorul partidului pentru sustinerea suspendarii sefului statului.
Este casatorit a treia oara si are o avere estimata de revista Capital la 18-20 de milioane de dolari. Detine un dealer de automobile care, pana la inceputul lunii aprilie, a fost unic importator al masinilor Citroen.
CONDUCATORII DIN UMBRA
Ion Iliescu
Primul presedinte de dupa ’89 este cel care a marcat cel mai puternic istoria Romaniei in ultimii 17 ani. Fost nomenclaturist, secretar de partid, ministru al tineretului si sef al UTC, primii pasi in cariera lui Iliescu au fost influentati de Ana Pauker.
A fost indepartat din conducerea PCR in 1984 si a devenit figura dominanta a sfarsitului lui decembrie 1989. Desi in primele zile a incercat mentinerea regimului comunist propunand doar restructurarea agriculturii si compertului, a devenit primul conducator al Romaniei post-comuniste.
A girat moral mineriadele din anii 1990-1991, dar cercetarea implicarii sale in aceste evenimente a fost inceputa abia in 2005. In ultimele zile ale ultimului sau mandat, chiar l-a gratiat pe Miron Cosma si i-a acordat Ordinul National Steaua Romaniei in grad de cavaler lui Corneliu Vadim Tudor.
A fost presedinte pe perioada a trei mandate in perioada 1990-1996 si 2000-2004 si este considerat tatucul PSD. Desi nu a fost lasat sa revina la conducerea partidului dupa pierderea alegerilor in 2004 si a avut conflicte cu noua conducere, a reusit, in decembrie 2006, sa se faca dorit de Mircea Geoana, care i-a oferit functia de presedinte de onoare al formatiunii.
Este liderul social-democrat care are cea mai mare priza la public, electoratul sau fiind format in general din persoane cu varste inaintate, cu educatie cel mult medie si cu un nivel scazut de trai.
Viorel Hrebenciuc
Cunoscut drept strategul si negociatorul principal al PSD, Viorel Hrebenciuc este parlamentar din 1992. Numele sau a fost legat, de-a lungul timpul, de o serie de nume controversate cum ar fi Corneliu Iacobov, Dumitru Sechelariu si Omar Hayssam.
Scandalul de la ziarul “Adevarul” i-a adus porecla de “guzganul rozaliu”, fiind acuzat ca a controlat din umbra politica editoriala a publicatiei.
Este conducatorul gruparii moldovene din PSD, fiind in conflict, in ultimii ani, cu gruparea de la Cluj. A refuzat sa mai candideze la functii in partid, multumindu-se sa fie lider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputatilor, pozitie care ii asigura accesul in organismele de conducere.
Refuzul de a se mai supune vointei reprezentantilor locali a survenit dupa ce sefii PSD au adoptat discursuri pe tema curatarii imaginii partidului si a renuntarii la baronii locali.
Este artizanul intelegerilor cu PNL care au dus, in final, la investirea guvernului PNL-UDMR si suspendarea presedintelui Traian Basescu.
Dan Voiculescu
Cel mai controversat om politic al momentului, Dan Voiculescu este lider de partid din 1991, dar a devenit important pe scena politica abia dupa ce formatiunea sa a intrat in 2000 in Parlament, remorcat la acea vreme de PDSR.
Principala sa realizare es
te fondarea Trustului de presa Intact, in 1990. Dintr-o televiziune care se adresa exclusiv bucurestenilor, Antena 1 a devenit una dintre cele mai importante televiziuni din Romania, iar in jurul ei s-au dezvoltat Jurnalul National, Gazeta Sporturilor, Antena 3, Euforia Lifestyle, Antena 2 si multe alte produse.
Acesta este, de altfel, principalul atu al lui Voiculescu, care si-a pus, de-a lungul anilor, postul la dispozitia partenerilor politici, dar l-a folosit in principal pentru cresterea vizibilitatii propriului partid.
Implicat, inainte de 1989, in comertul exterior al Romaniei, Voiculescu a fost banuit ca a colaborat indeaproape cu fostul regim si ca are cunostinta de soarta conturilor din strainatate ale sotilor Ceausescu. El a fost declarat colaborator al Securitatii ca politie politica in 2006, dar a contestat decizia CNSAS in instanta.
In 2004 a intrat in Parlament tot cu ajutorul PSD, dar s-a alaturat coalitiei de la guvernare, pe care a parasit-o in 2006.
Dinu Patriciu
Este partener politic al lui Calin Popescu Tariceanu de la inceputul anului 1990 si a fost deputat si lider de grup parlamentar liberal in perioada 1990-2003. A renuntat la mandatul de parlamentar pentru a ramane om de afaceri.
Este presedintele Grupului Rompetrol pe care wikipedia.org il include printre primele 25 de companii petroliere in Uniunea Europeana, dar modul in care a devenit aceasta privata este inca pus sub semnul intrebarii
Din 2005 este cercetat pentru fraude si a recunoscut ca societati aflate in subordinea sa au sponsorizat PSD in campania electorala din 2004. Patriciu a fost, de altfel, sustinatorul principal al realizarii unei aliante cu PSD dupa alegerile de acum trei ani.
A intrat in familia mogulilor media dupa ce a cumparat cotidianul “Adevarul” si si-a anuntat intentia de a lansa doua noi televiziuni si o serie de noi publicatii.
Este vazu ca principala cauza pentru care premierul Calin Popescu Tariceanu s-a opus tot mai vehement presedintelui Traian Basescu.
HotNews.ro, B. Blagu, 21 apr 2007 |
via L3ST