Povestea unui inel

A fost odata o relatie intre doi oameni. Ziceau ca se iubesc, isi petreceau timpul impreuna, aveau certuri obisnuite si mai putin obisnuite. Ca in orice relatie. Si intr-o zi, el i-a dat ei un inel. Un inel atat de frumos ca ea a fost impresionata. De frumusetea inelului, de gestul lui, de soarele de afara care se reflecta atat de poetic in pietricelele inelului de argint. Timpul a trecut, inelul nu s-a dezlipit de degetul fetei. Insa cei doi s-au despartit. Fata si baiatul, that is. Imediat dupa trista intamplare ( ) el o vede cu inelul pe deget si o acuza de o nesimtire crasa. Cum de isi permitea ea sa poarte inelul de la el, nemaifiind impreuna. Fata l-a privit usor sarcastica si si-a dat jos inelul, nemaiputand sa il poarte cativa ani. Pana intr-o zi cand discutand de una si alta cu un amic, s-a hotarat sa il poarte. Cutiuta in care era departe de lumina vietii nu era cel mai bun loc in care putea sta. Locul acela cel mai bun era la ea pe deget. Il simtea strain la inceput, insa in cateva zile ajunsese sa se gandeasca cum a putut trai atata timp fara sa il simta pe deget. Era inelul ei, nu inelul de la el. Si soarele se reflecta din nou in pietricelele inelului.