Ultima zi de vara, zi de aniversare, zi racoroasa, ca ultimele ce le-am prins in Brasov, zi insa cu soare si plina de speranta. E al 3lea an cand scriu inainte de inceperea toamnei despre sentimentele pe care le am acum, cand caldura pare sa fie pe ultima suta de metri (numai calendaristic, am impresia ca la Bucuresti va mai dura vreo luna jumate) si raceala isi face incet incet simtita prezenta din ce in ce mai covarsitor. Nu neaparat si meteorologic, insa asa…In capul meu :D Pentru ca mereu mi-a fost teama de toamna. De lunile lungi si grele si reci pana la revenirea caldurii. Mereu cand ma gandeam la toamna aveam o usoara senzatie de anxietate, si un inceput nedefinit de depresie. Desigur, anul trecut nu a fost cazul, fiind intr-o relatie frumoasa si relaxata, si nici anul acesta nu e cazul, poate doar pentru ca maine e prima zi de toamna si totusi sunt aici. Departe. Si poate frica va veni, prinzandu-ma asa vulnerabila cum sunt acum, singura. Desi sper sa nu fie chiar asa, maine anuntandu-se chiar 26 de grade, o temperatura care ma face sa ma gandesc la plaja. Dar si daca voi face plaja sau nu, e totusi 1 septembrie si ziua asta imi suna a ploi si vant si cer cenusiu si nori grei, cand nu mai simt ca iubesc Brasovul pentru ca e totul prea gri si lipseste lumina.
Oh, well. Ma voi inarma cu multa multa stralucire si sper sa reusesc sa supravietuisc pana la sfarsitul saptamanii, cand egal cat de tare va ploua sau chiar si daca ninge, eu voi straluci.
Profit de acest post sa ii urez bun venit pe blog prietenei mele, Pink Sapphire, pe care sper sa o primiti cu bratele deschise :D