Despre speranta

Gri, gri, gri… Toamna, gri… Nu credeam c-ai sa mai vii…

Si totusi iata-te, mai urata decat ne asteptam si mai rapida decat ne-am fi dorit. Toamna mi se pare asa un anotimp lipsit de speranta. Si totusi, ma tot gandesc la speranta de cateva zile. Si mi-am dat seama ca toata faza cu Cutia Pandorei a fost mai perversa decat am considerat-o inainte. Inainte retinusem din povestirile lui Alexandru Mitru cum la deschiderea cutiei toate bolile, necazurile, plagile etc au iesit din cutie si numai speranta, mica si neajutorata a ramas intr-un colt, urmand sa ii aline pe oameni secole ce vor sa vina. Insa acum nu mi se mai pare chiar asa. 

Da, suna frumos, speranta e minunata, speranta moare ultima..Bla bla bla. Speranta sux. Cred ca sunt una dintre cele mai optimiste persoane pe care le cunosc. As spera orice pana in ultimul moment. Dus la extrem, as putea spune ca revazand un film as spera ca a doua oara sa aiba final fericit sau ceva de genul.

Anyway, speranta e sinucidere lenta. Pentru ca speranta inchide ochii ratiunii. SI o face atat de discret, atat de placut cumva, ca nici nu iti dai seama cum nu face altceva decat sa iti conserve nefericirea in cele mai multe dintre cazuri.

M-am invatat, speranta moare ultima
Pacat, ar trebui sa moara prima
E mai usor de uitat…

Te-ai despartit de cineva si speri luni in sir sa se intoarca inapoi la tine. Oh, da. As if anybody ever comes back. Dar mai sunt si exceptii care sunt la fel de perverse pentru ca iti dau speranta. Fara sa fie niciodata cazul la tine. Da parca o matusa a sperat si s-a indeplinit ce spera. Aaaa, what?!

Stai langa o persoana care nu te iubeste si speri ca la un moment dat sa realizeze ce persoana minunata esti si sa te aprecieze la adevarata valoare. It’s never gonna happen. Poate doar cand te pierde si tu si asa nu mai ai chef sa te intorci. Si atunci degeaba spera el. See? Speranta conserva nefericirea.

Speri sa castigi la loto si joci in fiecare saptamana. Nu faci decat sa pierzi bani. Ah, da, daca nu joci nu castigi. Dar si daca joci, tot nu castigi in 99,99% din cazuri. Deci la ce bun sa speri?

Speri ca la munca sa fie mai bine, sa castigi mai multi bani, dar tot ce faci e sa iti verifici mailul si eventual sa citesti statusurile prietenilor din mess. Sounds familiar?

Esti bolnav si speri sa te faci bine si poate speranta ca te vei vindeca te motiveaza sa lupti pentru asta. Da, ok, in cazul asta sa zicem. Dar totusi nu e vorba de speranta cat de o stare generala psihica pozitiva care iti poate face la fel de bine.

Si mai sunt o gramada de cazuri, dar nu vreau sa intru in mult prea multe detalii. Erau doar niste ganduri de-ale mele.

Speranta omoara ratiunea care iti spune sa FACI CEVA ca sa schimbi singur starea in care esti. Speranta spune ca se va rezolva de la sine candva. Hahaha..Da, se va rezolva, despartirea nu va mai durea la fel peste un an jumate, asta e clar. Dar te asteapta un an jumate de suferinta pentru ca inca speri. 

Speranta e perversa. Ne face sa fim pasivi. Numai in momentul cand pierdem orice speranta actionam. Si nu ar fi mai bine sa nu fie cazul sa asteptam prea mult? Sa incetam sa speram si sa facem ceva, for a change?

Well, mereu mi-a placut ca stiam sa sustin in teorie orice, insa mereu am sperat sa pot pune si in practica ce stiam atat de bine. See the failure?