Nu exista “fenomenul emo”

In ultimul timp mass-media romaneasca a intrat intr-o frenezie sora cu isteria in ceea ce priveste pretentios numitul “fenomen emo”. Nu contest faptul ca este un subiect cu mare priza la public, probabil toate gospodinele abia asteptau sa mai aiba ceva de disecat in privinta comportamentului “tineretului din ziua de azi, mama”. Ceea ce va propun eu este o analiza a asa-zisului fenomen dintr-o perspectiva relaxata si oarecum mai …generala.

Ce cred eu este ca acest mare fenomen nu exista. Cum? veti spune. Sunt atatia tineri care se imbraca ciudat, in negru, au breton si parul intins cu placa si isi machiaza abundent ochii. Hmmm… Da, sunt, zic eu, si totusi, va mai aduceti aminte cum era cand eram adolescenti. Eu una purtam culori inchise, mi se parea ca asa sunt cool, gri, negru, bleumarin. In plus, imi schimbam culoarea parului si coafura foarte des. Am avut si breton, si cordelute, parul lung, parul scurt, blonda, satena, cu suvite, la un moment dat mi-a iesit roz ca il facusem roscat cu spuma nuantatoare. In plus, colegele mele erau la fel, ne faceam unghiile negre cu oja amestecata cu pasta de marker sau bleumarin cu cerneala, ne machiam cu negru ca sa parem un pic mai mari cand ieseam in oras, doar-doar ne baga in seama vreun baiat din clasa a 12-a, mergeam la festivalul berii si ascultam Iris si Directia 5 si intram in melancolie pentru o dupa-amiaza, radeam la glumele noastre, ni se parea ca nimeni nu mai e ca noi, plangeam daca nu ne baga in seama Gigel sau Mitica, etc.

Inaintea noastra parintii nostri aveau pantaloni foarte evazati, camasi in carouri, favoriti, plete, mustati pe oala. La fel si inaintea lor. Mi se pare ca totul se reduce pana la urma la o imagistica ce nu ascunde neaparat vreo drama a cruzimii lumii exterioare, poate e pur si simplu un fel de a fi tanar si nonconformist. Pe de alta parte, au toata viata de adult la dispozitie sa se imbrace in costume si sa fie oameni cu mintea la cap. Hai sa ii lasam sa fie si ei adolescenti, si-asa e o perioada atat de scurta.

Asadar, adolescenta va fi mereu o perioada in care ne vom cauta o identitate, vom incerca sa fim un pic altfel, o sa incercam de toate, poate unii (de obicei foarte putini) o vor duce la extrem, dar asta nu inseamna ca nu exista solutii si pentru ei.

Cum se zice, boys will be boys, girls will be girls, pana la urma trebuie sa incercam sa intelegem si sa ne aducem aminte de noi la varsta lor, nu?