Intotdeauna am incercat sa nu am asteptari de la oameni in general. Si nu pentru motivul oarecum vehiculat ca astfel ma feresc de dezamagiri. Ci pentru simplul fapt ca am ajuns la concluzia ca indiferent ce faci la un moment dat pentru oricine, toti oamenii fac ce vor si doar ceea ce vor ei (cand lucrurile depind doar de vointa lor si nu de alti factori care i-ar constrange sa ia decizii impotriva propriilor lor dorinte).
Daca vrei sa ajuti pe cineva, ajuta-l, dar sa nu ai impresia ca daca l-ai ajutat, el te va ajuta la randul sau neconditionat, doar pentru ca tu ai facut asta. Te vor ajuta sau iti vor raspunde pozitiv la cereri doar daca vor vrea ei. Conceptul de recunostinta s-a abstractizat atat de mult incat rareori se va concretiza intr-un raspuns pe masura actiunii tale in folosul lui.
Un alt concept care s-a abstractizat este cel de datorie. Nimeni nu este dator nimanui cu nimic. Privind astfel lucrurile e usor sa intelegi de ce nu ti se va raspunde in acelasi fel in care ai actionat tu la un moment dat. Un om iti va fi dator pentru ajutorul pe care i l-ai dat doar daca el va dori sa se considere dator fata de tine. Nu ii poti impune asta. Depinde doar de ei. Nu le poti reprosa, caci poate ei nu vor vrea sa accepte reprosul si poate il vor ignora. Si un repros ignorat e egal cu zero.Nu se vor simti prost decat daca vor vrea ei la momentul respectiv sa se simta prost.
Din pacate, ajungand la concluzia asta, mi-am dat seama ca recunostinta si sentimentul de datorie (la orice nivel) sunt apanajul oamenilor de calitate. Si numarul oamenilor de calitate scade tot mai mult.
Si de la niste oameni de calitate inferioara nu prea putem avea asteptari cu atat mai mult.
One Response to Despre asteptari