Despre cel mai pisoi

Au trecut cateva zile de cand a murit si abia acum am reusit sa imi adun suficienta putere sa va povestesc despre el.

Era 21 iulie 2006 si eram in oras cu Deni si Sorana. Si era 12 noaptea deja si am zis ca mai dam o tura pana pe la Saguna, Poarta Elisabeta si Poarta Schei si mergem apoi spre Modarom sa plecam acasa.. Tin minte ca eram un pic deprimata de discutiile pe care le aveam cu ele, pentru ca, fiindu-mi bune prietene, imi dadeau sfaturi sa let go, si eu ma incapatanam sa refuz orice buna intentie a lor.

Si cum am ajuns noi la gardul viu din dreptul Portii Elisabeta, ne-a atacat cineva. Cine sa fie? Ca a disparut inapoi intre frunze. Mai mergem putin, iar ne ataca.. Era un mic pisoi stufos, care ne tot lovea cu gherutele.

M-am indragostit pe loc de ochii lui, mari si rotunzi (“ca doua roti de bicicleta” cum obisnuia sa spuna tatibunny) si de felul lui simpatic de a ne atrage atentia. Era ceva de genul.. Dati-va mai ‘napoi, eu sunt tigru, nu pisoi…

Si nu ne puteam hotari sa plecam. L-am luat in brate si am mers pana in gradina de acolo. Ba ne ataca, ba venea sa se mangaie de noi. Era incredibil. Plus ca parea asa, pufos, avea o blanita moale si lunga, iar coada parea electrizata. Da, stiam ca il voi lua acasa.

Dar era un impediment. Mama si tata erau in Italia si eu si Lali urma sa plecam fiecare la mare o saptamana. Ce sa fac cu el o saptamana? Sorana s-a oferit sa il cazeze la ea cat timp eram eu plecata. Nu mai puteam de bucurie.

L-am luat in brate si am pornit pe Nicolae Balcescu pana la Apollonia Hirscher, apoi am luat-o spre Piata Sfatului si de la Modarom am luat taxiul. Statuse asa cuminte la mine in brate. Era fenomenal.

L-am culcat in bucatarie si pe la 3 am fost pana la gara sa il iau pe Lali care venea de la Cluj. Nu a fost asa placut impresionat de surpriza cu pisoiul, dar i-a placut si lui foarte mult de el.

A doua zi m-am dus sa ii cumpar ceva de mancare si o zgarda anti-purici. Imediat cum i-am pus zgarda cea roz (ziceai ca e fetita), au inceput sa ii cada puricii pe gresie. Am stat asa vreo 2 ore sa omor toti puricii care cadeau, si cand am considerat ca we are safe, l-am lasat in camera mea.

Era asa de mic, incat il luam cu mine, in gentuta. De exemplu, cand am mers sa o astept pe Danutza in gara, l-am luat si pe atunci numitul “Tigrisor”. A stat cuminte, torcea din cand in cand si era curios de toate cate le vedea. Si eu, ca sa nu il las sa se sperie, ii povesteam pe drum de locurile pe care le vedea. Si Danutza nu a avut decat cuvinte de lauda cand l-a vazut. Nu cred ca mai vazuse un pisoi asa frumos si cuminte ca al meu.

A stat la Sori o saptamana, cat am fost in Grecia si l-am recuperat cu Deni. Era putin speriat cum statea el in punga de Kenvelo in care il tineam. Dar am luat un taxi si l-am dus acasa, sa se linisteasca.

Si s-a intors si tatibunny si l-a indragit si el. Si nici el nu mai vazuse asa un pisoi frumos si cuminte. Si el ii spunea “Tigi”.

Cu timpul, am ajuns sa ii spun doar “pisoi”. Era the ultimate pisoi. El era nu orice fel de pisoi, era Pisoiul. Si asa ii si spuneam. “Pisoiule, hai pe burtica”, si el venea de oriunde statea si se aseza la mine pe burtica, si ne uitam impreuna la filme, sau seriale. Sau adormeam impreuna, dar nu inainte de a-l mangaia minute in sir. Caci daca ma opream din aceasta activitate atat de aducatoare de placere pentru pisoi, se intindea el cu capsorul spre mana mea si se mangaia singur. Si nu rezistam, oricat de obosita eram, sa nu il mai mangai cateva minute.

Si avea cea mai stufoasa coada pe care am vazut-o la un pisoi. Mereu am spus ca tatal lui trebuie sa fi fost o veverita. Altfel nu imi explic.

De la balconul unde e facuta poza de mai sus, tin minte cum a cazut o data. Am scris aici, in my old blog cum a cazut :D Si desculta cum eram, il strigam sa iasa de sub masina unde se ascunsese de sperietura “Hai, pisoiule, de sub masina”. Si chiar atunci niste prieteni de-ai fratelui meu au trecut pe acolo. Le-am explicat ce se intamplase si au ramas acolo, sa vada continuarea. Si eu o tineam cu  “Hai, pisoiule, de sub masina”. Si ei ma sfatuiesc sa il strig pe nume, ca poate asa vine. Si eu, in lumea mea, incercand sa ma fac ca nu am auzit,  “Hai, pisoiule, de sub masina” :)) Cine sa creada ca pe pisoi il cheama “Pisoiul”. Si a venit, si l-am dus in casa, si am fost in continuare fericiti.

Si mi-a fost un dor de el cat am fost plecata la Bucuresti, si mereu ma bucuram enorm sa il revad cand ma intorceam in Brasov. Era un pic speriat cand ma revedea, dar dupa cateva ore, numai la mine in camera statea. Avea asa o personalitate frumoasa, era un pisoi bun, in sensul uman, chiar daca uneori enerva lumea mieunand incontinuu cine stie de ce :))

Si acum pot inchide ochii si retraiesc senzatia pe care o aveam cand il mangaiam. Atingerea blanitei lui lungi si moi, coada lui pufoasa ca nici o alta coada de pisica, ochii lui rotunzi si mari… Daca inchid ochii e iar langa mine. Doamne, cat am putut sa iubesc pisica asta.

Si nu pot sa cred ca a murit din cauza Craciunului. Tata a vazut ca e bolnav pe 24 decembrie seara. Apoi a fost Craciunul, apoi sambata si duminica, si se pare ca luni a fost tarziu cand l-a dus la medic. Si miercuri spre joi a murit. Of, Doamne. Era inca atat de tanar. Mai avea de primit atata dragoste si atatea mangaieri… Mai avea de tors si de luptat cu cealalta pisica a noastra, Karina. Mai trebuia sa fie laudat de toti care il intalneau. Mai trebuia sa traiasca mult inca…

Imi va fi mereu dor de tine, pisoi drag si scump. Si te voi iubi mereu. Si vei ramane cel mai frumos pisoi din lume…