Memento mori…[a nu se citi daca sunteti intr-o dispozitie buna]

In toata agitatia vietii noastre..In toata starea de ocupare a mintii in care ne tine “sistemul”, ca sa folosesc expresia, mai avem timp sa ne gandim ca vom muri? Si de ce ne-am gandi ca totul se va termina la un moment dat? E bine sa avem astfel de ganduri “deprimante”?

Nu m-am mai gandit de mult ca voi muri, ca oamenii din jurul meu vor disparea la un moment dat. Cred ca ultima oara a fost cand am vazut “Green Mile” atunci, demult..Si el povestea la sfarsit cum a trait asa de mult si a ajuns sa ramana atat de singur caci si-a ingropat toti prietenii si pe toti care i-au fost importanti candva. Deci de ce sa ne gandim ca vom muri si tot ce azi straluceste, candva se va afunda intr-un intuneric infinit? Oricat ar parea de logic raspunsul “ca sa ne bucuram mai mult de viata si de clipa prezenta”, nu asta e argumentul meu. Ci ca sa ne dam seama in sfarsit ca orice agitatie e inutila, ca orice efort pentru a obtine orice pentru sine e cel putin degeaba, orice suparare, orice suferinta, orice bucurie in final, in ansamblul lumii…toate sunt egale cu 0.(0)1.

Si atunci, putem cadea atat de lejer in extrema cealalta si sa ni se rupa de tot. Desigur ca nu as incuraja o astfel de gandire. Oricum, in mintea mea viata e frumoasa si fascinanta. Si de cele mai multe ori gasesc o anumita voluptate in a ma agita de dragul simtirii vietii.

DAR, cand ajungi sa gandesti ca oricum Dumnezeu e in cel mai bun caz un copilas cu un bat si omenirea un musuroi de furnici in fata lui, zambetul ce insoteste aceste ganduri nu mai are nici o legatura cu fericirea de a trai.

Cand eram mica, intr-o anumita perioada din viata mea adormeam mereu plangand ca e atat de posibil sa mor inainte sa ma trezesc. Si simteam o teama cumplita de moarte. Anii au trecut si eu m-am relaxat de mult. Si eu stiu ca imi voi trai o viata normala, which won’t make any difference si ar fi un moft sa ma deranjeze asta. Si stiu ca voi muri si lumea ma va uita si iar, ar fi stupid sa vad asta ca un motiv de amaraciune. Si toti oamenii care erau atunci in Piata Sfatului in cateva decenii nu vor mai fi nici macar poze in vreun album, doar biti pe vreun hard formatat.

E deprimant sa gandesti asa? Nu, e deprimant sa vezi oameni care se mai agita pentru lucruri marunte, desi nici cele mari nu sunt cu adevarat mari in fata mortii. Ce e mai trist cumva decat sa vezi atatia oameni in toata firea care vor sa aiba toata puterea din lume sau toti banii din lume? Is asa patetici si nefericiti.

Ciudat ca eu, asa fan infocat al vietii am ajuns sa scriu randurile astea. Dar extremele din mine au facut ca aceste ganduri sa nu imi vina in noaptea aia doar, ci sa fie in mine de mult.

Si atunci, intrebarea mea e ce conteaza cu adevarat in viata asta? Banii nu, puterea nu, chestiile materiale din start nu. Conteaza tot ce ne face sa zambim si tot ce ne furnizeaza motivatia sa continuam. La fiecare e altceva.

Ah, si cum vi se pare ca trebuie sa intampinam moartea? Demn? Desi ar insemna probabil sa fim ipocriti, caci fiecare simte o panica extrema in fata mortii, din tot instinctul de auto-conservare pe care nu ni-l putem controla? Sau sincer, cu disperarea ce ne insoteste ultimele clipe? Cred totusi ca prefer sa ajung la a treia varianta, putin probabila, sincer cu demnitate sa inchid ochii. Dar in nici un caz in somn. Ce faceau copiii in Turcia? Dormeau. Si asa am ratat toata vacanta. O viata am, si pe aia n-o s-o dorm. O moarte am cu siguranta, si sa mor io daca o s-o dorm :)

Si nush ce e mai naspa..Moartea sau batranetea? Batranetea e urata, mi s-a zis. Cred ca dau dreptate, desi la viata pe care o traiesc oamenii nici nu ar avea cum sa ajunga altfel :) Si majoritatea ajung acolo fara sa isi dea seama de ce ne dam noi seama acum, la 25 de ani.

Sunt rai si prosti si se uita la Stirile de la ora 5 si la telenovele de prost gust. Si ne privesc mereu cu superioritate si isi aduc aminte cat respect aveau tinerii pe vremea lor pentru batrani si altele de genul. Cand ei ar trebui sa aiba intelepciunea sa inteleaga ca ei nu au nici un merit ca sunt batrani iar noi nici o vina ca suntem tineri.

Respect pentru batrani? Da, le dau locul meu in troleu din proprie initiativa de fiecare data. Dar daca mi-l cer ca pe un drept de-al lor, imi rezerv si eu dreptul primului venit. Probabil asa vom ajunge si noi, ceea ce ma intristeaza cumva, insa..what da fuck, asta e.

Imbatranim si noi? Da, am observat. Si nu ma sperie atat imbatranirea asta, cat singuratatea care va insoti fenomenul..Si gandul ca vor mai fi atat de putini oameni pe aceeasi lungime de unda care sa inteleaga lumea ca mine pe care ii voi intalni…

Vreau sa mor tanar, cat mai tarziu…Si vreau sa mor singura. E o experienta de o atat de mare intimitate incat prezenta cuiva langa mine ar fi de o perversitate cumplita.

This is your life..
Good to the last drop
doesn’t get any better than this
This is your
life, and it’s ending one minute at a time.