Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Cand se fac oamenii mari? Si se fac oameni mari si cei care nu vor sa se faca?

Cand eram mica si m-a intrebat mama ce vreau sa ma fac cand voi fi mare eu am raspuns “mireasa”. Inseamna ca nu sunt inca om mare daca nu am ajuns inca mireasa sau prea putini ajung ce voiau sa fie cand erau mici? Acum nu mai stiu ce vreau sa fiu cand voi fi mare. Lipsa asta de planuri m-a caracterizat intotdeauna, cel mai probabil dintr-o dorinta de a ma apara de dezamagiri. O mare dovada de imaturitate. Oare poti fi om mare fara sa fii matur? Iar cand voi fi matura si imi voi face planuri voi fi automat om mare? Hmm, sau cand voi face primul credit voi intra in randul lumii mari?
.
.
.
.

Si oare pot fi condamnata pentru lipsa aceasta de maturitate? Oare faptul ca nu imi arat varsta e o scuza ca nu ma comport ca la magnifica-mi varsta? Oare imi pierd timpul cu aceasta lipsa de maturitate? Oare am nevoie de planuri ca sa ma simt in randul lumii? Oare vreau asta?

De ce nu as putea sa ma simt la acelasi nivel cu cineva cu 10 ani mai mare ca mine, dar nu am nici o problema sa nu vad nici o diferenta intre mine si cineva cu 10 ani mai mic decat mine?

Oare idealismul care ma caracterizeaza mi-a adus vreun beneficiu de-a lungul timpului? Si totusi nu vreau sa ma schimb. Poate uneori ar fi bine daca as face si ce trebuie, nu numai ce vreau. Poate uneori ar trebui sa fiu putin mai putin hedonista si sa imi dau mai mult silinta si pentru munca de exemplu, macat cat sunt aici. Poate uneori nu ar trebui sa imi cumpar toate prostiile cu eterna justificare ca a fost o vreme cand nu puteam face asta. Poate chiar ar trebui sa imi fac un plan, doua… Macar din cand in cand. Si pe mai mult de 2 zile.

Poate… Poate candva ma voi face si eu mare. Dar nu va fi maine, egal ce varsta voi implini.

Life is a one way street, ain’t it?
If you could paint it, I’d chalk myself going in the right direction
So I go all the way, like I really really know
But the truth is, I’m only guessing