Sunt la Brasov de 10 zile. Si nu plec maine, plec luni. Si imi place asa de mult. Si as mai sta. Dar in acelasi timp abia astept sa plec. Zilele astea mi-am dat seama ca Brasovul e un oras al amintirilor pentru mine. Am mers asa de mult pe jos, m-am plimbat pe drumuri pe care le faceam zilnic cu ani in urma si fiecare pas era o amintire. Am eu acest “talent”, aceasta memorie afectiva care ma copleseste uneori.
Strada Oltet – clasa a 8a, plimbarile cu Flavia sau cu Cristina, opririle la bancute…Cerna – scoala generala; strada Gloriei – acolo statea Miruna, acolo Gri, acolo mergeam la Sima la meditatii; pasajul – noaptea aia cand veneam inspre casa si m-au intrebat unii daca nu vreau sa beau o cafea si eu am grabit pasul; strada Alba – aici sta Cirica; Grivitei – aici asteptam 40-ul sa merg la call center dupa ce se mutase; colina – drumul cand eram in facultate, dimineata aia cu zapada cand totul parea albastru la ora 7 dimineata; aici statea bunica Cristinei; strada Sitei – pe aici mi-am dat examenul de conducere; aici la Opereta am fost cand eram in generala si tot pe aici ne-a dus mama pe mine si pe Lali sa ne citeasca una aurele; aici sta Andreea; pe dealul ala am facut plaja acum atatia ani; peste deal am mers si in ziua cand aveam astestatul de engleza si eu eram pe tocuri, cu o camasa verde si o fusta pana la genunchi neagra; tot peste deal am venit de la atate alte Zile ale Brasovului cu Andreea so long ago; Parcul Central – aici stateam cu skaterii; in spate la Aro – aici a fugit Teo cu skate-ul in brate cand au venit baietasii sa il bata; Britannia nu mai exista, dar amintirea ei mai este.
Republicii, Unirea, Piata Sfatului, pe sub Tampa, fiecare pas e o imagine, o traire, un moment din trecut pe care il retraiesc. Si nu e neaparat ceva rau, doar ca e prea mult, e coplesitor.
Si camera asta a mea. Ma simt atat de singura in ea…Motiv pentru care nu am stat foarte mult acasa zilele astea. Ma trezeam, faceam un dus si plecam la plimbare. Pentru ca e mai rau in camera asta decat cu toate amintirile posibile de afara. Ma sufoca si ma deprima. Nu imi mai gasesc locul aici.
Dar orasul este incredibil de frumos. Este fermecator, si folosesc acest cuvant desi poate suna cheesy, insa il descrie perfect. Si voi mai veni, no doubt bout that.