Despartirea

Auzind cuvintele lui, se intoarse cu fata spre el.
– Poate ca ai dreptate. Nu m-am gandit la asta inainte. Imi pare rau ca te-am judecat in necunostinta de cauza.
– Nici o problema. Vii cu mine?
– Nu cred. Mai stau putin aici. E liniste.
– Atunci raman si eu. Te deranjeaza?
– Nu.. Poti sa stai..
– De ce plangi?
– Nu stiu. Uneori viata e atat de frumoasa.
– Ciudat ca spui asta exact acum.
– Stiu ca nu e normal sa simt asta exact acum cand…
– Taci.. Sa nu mai vorbim despre asta.
– De ce? A murit, s-a dus, a ajuns intr-un loc mai bun.. Nu cred ca ar fi vrut sa o plangem. Am citit undeva.. Dar nu mai conteaza. Sunt fericita.
– Cum poti spune asta?
– Uite-asa..
– Abia ai ingropat-o, stai in fata mormantului ei si spui ca esti fericita? Mai degraba esti insensibila.
– Insensibila nu sunt, dar am suferit destul in timpul bolii ei. Acum am si eu dreptul sa fiu fericita ca s-a terminat. Tu nu poti sa stii cum a fost. Nu ai fost aici. Dar sa nu revenim la ce am discutat adineauri. Asadar nu ma judeca nici tu.
– Ai dreptate.. Tu ti-ai consumat suferinta. A mea abia incepe.
– Asa e. Am suferit destul. Sunt fericita ca e primavara, ca e cald, ca pasarelele canta.. Oare ea le aude?
– Nu stiu. Mai stai?
– Nu trebuie sa stai dupa mine. Stiu ca esti ocupat. Mereu ai fost.
– Esti ironica?
– Nici vorba. Poti sa pleci. Vreau sa raman singura aici.
– Bine. Ne mai intalnim azi?
– Nu cred ca ar fi bine sa ne mai vedem.
– De ce?
– Nu vad rostul..
– Cum poti spune asta?
– Tu chiar crezi ca mai merita sa ne intalnim?
– De ce nu?
– De ce da? Ce am discuta? Amintirile sunt prea dureroase.
– Unele sunt totusi frumoase.
– Da, cand eram impreuna toti trei.. Ne intelegeam asa bine.. Pana cand..
– Regret..Nici nu stiii cat..
– Te-am iertat. Nu stiu insa daca ea a facut acelasi lucru.
– Nu spune asta. Stiu ca trebuia sa fiu alaturi de ea. Dar poate ca ea m-a inteles…
– Poftim?! Ce era de inteles in atitudinea ta?
– Da, de fapt ai dreptate. Si totusi cred ca in final m-a iertat. Pentru ea, nu pentru mine..
– Poate ca da. N-avem de unde sa stiu…
– Daca as putea sa dau timpul inapoi…
– Inutil..Taci..Pleaca..
El o privi cu ochi ficsi. Ea se uita la mormant absenta.
– Te-am iubit mult, sa stii…De ce a trebuit sa ne parasesti?
– Raspunsul meu nu mai are nici o valoare acum. Si eu te-am iubit..Chiar vrei sa plec?
– Da, te rog. Dar vin si eu cum tine. Trebuie sa o lasam sa doarma in pace. Nu mai putem face nimic. Vino, sa luam masa impreuna.
– Bine. Iti multumesc. Chiar m-ai iertat?
– Dar..Dar totusi nu cred ca ea te-a iertat.
– Nici eu.. Nu mai pot sta cu tine. Iarta-ma te rog..
Spunand ultimul cuvant, o lua la fuga spre masina traversand cimitirul.
Ea se prabusi peste mormantul fiicei ei..Pe mormantul fiicei lor..