[Kindle clippings] Arta conversatiei, de Ileana Vulpescu

arta_conversatiei

 

“Vorba lui Bernard Shaw, prima condiţie pentru a nu fi nefericit este să n-ai timp să te gîndeşti la nefericire.”

“Cînd vezi cît de adaptabil este omul, cît de cameleonic la bine şi la rău, oscilezi între două atitudini: să rămîi mut de admiraţie sau mut de groază în faţa acestei lipse de limite.”

“Nimic pe lume nu e mai simplu şi mai simplist decît să fii anti-ceva ca lăutarii după ureche, fără un fundament logic.”

“Dornici să prindeţi rădăcini într-un loc şi-n acelaşi timp cu un nestins dor de ducă.”

“Imaginaţia omului — deşi fără limite, psihologic vorbind — este limitată istoric.”

“Pe orizontală se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical.”

„O parte din om se conjugă cu verbul a avea, cealaltă parte se conjugă cu verbul a fi; important este ca partea lui a fi să fie măcar egală cu cea a lui a avea. Cei pentru care a fi atîrnă mai mult decît a avea sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbire spirituală”.

“Îmi plac bărbaţii care dau din mîini, nu din coate.”

„O existenţă fericită este aceea în care nu există boli cronice, nu există sănătate şubredă, nu există probleme de conştiinţă insolubile, în care nu există remuşcări, în care omului nu-i este urîtă meseria pe care-o face, în care omul nu-şi duce viaţa cu semeni incompatibili lui, deci în care echilibrul existenţial nu este stricat de cauze fizice sau psihice”.

“O memorie atît de fidelă are însă păcatul că nu operează diferenţiat. Păstrează tot. Mă face să simt prea acut trecutul. Trec pe străzi. Mi-aduc aminte stările şi gîndurile pe care le-am avut pe fiecare palmă a lor. Memoria mă-nţeapă tot timpul de parc-aş sta pe un recif de corali. Prezentul pentru mine e mereu însoţit, dublat, bruiat de imagini din trecut. Din ţepile-acestui recif se-nalţă cîteva lame tăioase şi nesfîrşit de-nalte.”

„O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se-ndreaptă prin nimic”, spune-un moralist de-al meu.

“Absurdul contrazice doar logica nu şi adevărul, categorie atotcuprinzătoare şi indiferentă faţă de cuprinsul ei.”

„în lumea asta ai să găseşti totdeauna pe altul mai sărac şi mai necăjit decît tine. Să-i dai totdeauna! Să nu spui: ‘şi eu sunt sărac, şi eu sunt necăjit’.

“Să ne cenzurăm şi-n noi înşine, nici cu noi înşine să nu-ndrăzmim să fim noi? atunci, cînd? şi faţă de cine? faţă de viermii cei neadormiţi care ne află tainele trupurilor? Dar pe-ale sufletelor ce viermi au să le afle vreodată? Cuvinte, cuvinte…”

„E-atîta rutină pe lume şi-atît de puţin adevăr”, dar pentru adevărul ăsta puţin şi rar, pentru acest miracol merită să trăieşti.

“Oamenii sunt interşanjabili, priviţi ca utilităţi, cu condiţia să nu-i iubeşti.”

“Sunt oameni care nu prelungesc o legătură dincolo de iubire.”

“Nu iubeşti cu-adevărat decît pe cine respecţi…”

„La-nceput ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rîndul oamenilor, pe urmă, are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti nici un sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru cînd începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.

“Oamenii despărţiţi n-au prezent, nici viitor comun. Ei au numai un biet trecut din care, dacă-l tot pigulesc şi-l tot vîntură, în loc să-l lase să-şi doarmă somnul, fac un venin al prezentului. Şi de venin nu duce nimeni lipsă…”

“Trecutul e o-ncăpere din prezent în care intrăm mai rar. N-avem decît să deschidem o uşă, atît, şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des”.

“Cît de elevat să fie un om — să nu vrea să te vadă mort, dacă-i dai o măciucă-n cap?”

 

 

About honeybunny

Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt super super simpatica..
This entry was posted in books, kindle, placeri, quotes and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply