Mircea, fă-te că lucrezi!

M-am surprins intristandu-ma ciudat de ciudat citind urmatorul articol. Si s-a instalat asa o teama nedefinita gandindu-ma ca ma gandesc ca trebuie sa ma angajez. Si ca aici se vorbeste exact de acel ceva care ne-a impiedicat in ultimul an jumate sa facem acest pas.

Mircea Dinescu – Femei de carieră

Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Iesise din cabină, îsi netezea fusta si bombănea: “stii bancu’ ăla cu Itic?”. N-am stiut dacă vorbeste cu mine, asa că am mormăit incert, în asa fel încât, la o adică, să reiasă că eu de fapt cântam. A continuat si m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: “Cică se ruga Itic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să câstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să câstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti si pe mine să câstig la loterie?!

La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atâta văicareală, se repede la el: Mă, Itic, pe cuvânt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă si tu putin: joacă la loterie!”.

Am hăhăit cu ea un pic, dar asteptam legătura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: “Asa si eu, dragă: tocmai am facut acum un test de sarcină care, normal, mi-a iesit negativ. Am plâns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămân gravidă si degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întâlnim decât 8 minute pe zi, dimineaţa. si, desi el n-are nevoie decât de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă si botul cu ruj.” Verifică-ti agenda, am putea să ne vedem azi la 1,45 să luăm lunch-ul si să facem un copil?

Mă uitam la ea cu ceva ce fusese până de curând admiratie, dar deja nu mai eram sigur: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate si performantă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promăusăn, targhet, auărnes, marchet, pablic-rileisăns, plening, risărci, fiidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică si de bărbatii care cred că femeile sunt inferioare. Avea un sot manager, care-si făcea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului năpraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau în multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mândria-n ei.
Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect. Când au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinti si cu socri cu tot si au decis să aibă un băiat si o fată, neapărat în ordinea asta. Când au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă si-un pechinez, numai că programul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7
si pleca la 7,42 cu Renault-ul, el se scula la 7,34 si pleca la 8,02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9,10, comanda pizza, îi lăsa si lui o felie rece, se culca; la 10,45 venea si el si mânca uscătura. Apoi se strecura în pat lângă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trisa; seara nu facea dus, nu mai avea timp. Făcea doar
dimineata.

Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îsi făceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp.. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia si ceva de le el, parcă. Dar el avea de învătat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai sefă si de câstigat bani.
Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezolutia rămânea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting. Pe ea, ovulatia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe
vremuri, când erau studenti si obisnuiau să mai si trăiască, ea îi desenase două ovare si niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbatii, iar acum nu mai stiu cum să scape de acest groaznic privilegiu..

Muncim ca niste tâmpite, îi multumim patronului că ne dă sansa extraordinară de a lucra si-n weekend, ca să ne afirmăm si să ne tinem de deadline. Sefii pleacă de vineri la prânz si-i mai vezi luni după-masă, când se desteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le tine locul, că de-aia ai dat atât din coate si-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicătit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”.. În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrătici si te trezesti tipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 si la 8 trebuie să fii la firmă si-ai dormit strâmb si-ti stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las putin pe fir, că mă cere unul de nevastă…

Munca e bună numai când iti-aduce un franc cinstit în buzunar si mai ales, îti dă si răgazul să-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ametesti muncind cinci zile pe săptămână si să ametesti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la
Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care îi hrăneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase si-o asteaptă pe ea cu masina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie când operează el pe creier si mai face si lectii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în “Baby Boom” se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia că se poate orice. Că sotul, copilul, ciobănescul german si siameza asteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soti muncesc deopotrivă, ajungi să le întelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeste abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate si putin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divortul part-time si facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constati că fetita ta îi spune “mamă” soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină si uite că stia ea ce stia) si bâzâie că pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ti dai demisia. Copilul nu întelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucuresti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lectiile).. Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de plus. Dar tu, care-ai răspuns la celular si-n clipa când te cerea ăla de nevastă si i-ai spus lui “da”, acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat să vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea întelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ti-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roată si fir cârliontat.

Vasazică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citită a fost “Notiuni de introducere în cibernetică”, ultima iesire în natură a fost pe ierbuta de la Romexpo, când ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima dată când ai găsit alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si o dată i-ai făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu două măsuri mai mici, fiindcă atât purta când te-ai angajat, ultima dată când ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată când ai făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitasesi să-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus bărbatului din viata ta “te iubesc” de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu’, ar trebui să i-o suieri în timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat după ce-l ameninti să nu cumva să uite să-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, că-ti vine sigur diseară sau mâine.

Am chiulit si-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleste si tu, salvează-ti viata, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simt, în doze homeopatice. Să stii numai tu. Cele mai frumoase petice de viată le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viata mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la sedinta de redactie, lăsând vorbă că mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii să strâng apa.

Mi-a rămas în cap (si mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct si cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fă-te că lucrezi!”. si Mircea a ascultat. si a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneste tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

de aici