Articolul urmator participa la concursul “Leapsa cu filme” organizat de HotCity.
Nu am scris nimic despre “Avatar” acum o luna cand l-am vazut, pentru ca s-a scris mult prea mult despre el. Citisem atatea pareri chiar si inainte sa il vad incat aveam impresia ca nu are cum sa ma surprinda.
Da, oameni albastri, da, peisaje fosforescente nemaivazute, da, poveste cliseu. Vazusem trailerul si ma lasase relativ rece. Stiam tot ce era de stiut despre el. Si totusi, cum sa nu vedem Avatar? Toate informatiile legate de costuri de productie, de ani de pregatire, de viziunea lui Cameron le stiam pe de rost si totusi ma facusera curioasa.
Desi as fi vrut sa nu imi placa. Recunosc, ma enerva ca toata lumea il lauda si nu voiam sa intru “in turma”. Voiam sa ii gasesc defecte si cu o superioritate specific romaneasca sa spun “putea sa fie mai bun”.
Dar din momentul in care a inceput filmul si pana la sfarsit, am fost… hm, nu am fost chiar tot timpul fascinata, dar dupa ce am inceput sa cunoastem planeta si peisajele, fauna si flora, culorile vii (la propriu), am ramas tintuita in scaun si am savurat fiecare secunda.
Nu sunt fanul povestilor de dragoste decat in carti, dar sunt o idealista si nu avea cum sa ma lase rece firul povestii.
Insa pot spune ca o singura scena m-a facut sa ador acest film. Daca as da-o in analiza literara, as pomeni termeni ca “deus ex machina”, dar nu vreau sa ajung acolo. E vorba de scena in care animalele salbatice vin in ajutorul poporului Na’vi, cand insasi natura simte pericolul si isi apara esenta.
Eu oricum sunt usor emotiva, dar cred ca doar sa fii de piatra nu te-a emotionat acel pasaj al povestirii. (Sau cel putin asa imi place mie sa cred). Mi s-a parut grandios, fara sa exagerez, e singurul termen care imi vine in minte cand imi aduc aminte de acea scena. Muzica antrenanta mi-a accelerat bataile inimii si m-am bucurat ca un copil mic pentru succesul previzibil al bastinasilor.
Voi ce filme ati vazut recent? Si ce v-a placut la ele? Clarisa, Ruxi?
