I miss Ricky

Ricky a fost cainele meu pentru 6 ani. L-am primit pe 14 iulie 1997, cadou pentru intrarea la liceu. Avea 3 saptamani si plangea incontinuu. Si i-am pus Mozart si ma complaceam in impresia ca a tacut din cauza ca era un adevarat muzicofil. Si a crescut si a devenit cel mai destept caine din cati au existat vreodata. Stia Sezi, Culcat, Mort…Desi cand ii ziceam Sezi, el deja intuia ca tre sa faca pe rand fiecare din comenzi si sarea direct la Mort. Da tot cel mai destept caine din lume era. Stia si sa latre la comanda…Si la un moment dat am avut impresia ca am reusit sa il fac sa numere prin latraturi pana la 3. Nu vreau sa ma gandesc ca o fi fost doar vreo coincidenta. Vorbim doar despre cel mai destept caine din lume, dresat cu biscuiti si dulciuri primite de Craciun. Toata lumea din cartier il stia pe Ricky. Astfel ca nu o data mi s-a intamplat sa fiu intrebata pe strada in drumul spre casa de oameni necunoscuti “Ce mai face Ricky?”. Si ma simteam mandra.

Mi-amintesc cum l-am lasat odata pe Oltet si am intrat intr-un magazin si cand am iesit nu mai era. Se dezlegase si plecase. Si plangand am mers acasa, unde el ma astepta in fata scarii.

Sau cum a disparut vreo doua zile si l-am tot cautat pe fostul camp pana i-am recunoscut latratul din departare. Si am mers si am mers si am ajuns la o curte a unui bar, unde era Ricky al meu legat la o cusca, latrand de nu mai putea.
Am plecat acasa si am adus-o pe mama care fara sa se gandeasca de doua ori, a intrat in curte, s-a dus direct la Ricky si l-a dezlegat, plecand cu el sub privirile consternate a angajatilor care urlau ca il cheama pe sef.
Si asa Ricky a ajuns din nou acasa, la prietenul lui cel mai bun, motanelul nostru, Diego.

Si au mai trecut cativa ani si Ricky iesea singur afara. Avea trupa lui de prieteni cu care colinda cartierul si se intorcea acasa cand voia, atentionandu-ne printr-un latrat la usa (urca singur pe scari pana la etajul 1).

Si totul era frumos si aveam cel mai frumos si destept caine din lume…

Dar apoi, prin primavara lui 2003 nu s-a mai intors. Si l-am cautat si l-am strigat si nu l-am mai gasit. Si uneori, cand mai vad vreun caine care aduce la el, ma trece un fior de speranta, ca poate e el. Ca poate nu e mort. Si poate se intoarce.

Oh, well, sa nu devenim melodramatici. Mi-e dor de Ricky. Cel mai frumos si destept caine din lume.